Înaltpreasfinția sa Patriarhul Daniel le-a vorbit astăzi românilor ortodocși, la zi de mare însemnătate. Biserica Ortodoxă Română marchează un moment capital în istoria sa. Centenarul, adică 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie.
Patriarhia Română a fost înființată la 4 februarie 1925, la 7 ani de la Marea Unire. Atunci, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în unanimitate, ridicarea acesteia la rangul de Patriarhie. Iar Mitropolitul Miron Cristea a devenit primul Patriarh al României, fiind întronizat la 1 noiembrie 1925.
Patriarhul Daniel, mesaj pentru credincioși! Au fost canonizați 16 sfinți români
Astăzi, Patriarhul Daniel s-a adresat românilor. Iar odată cu celebrarea centenarului, Sfântul Sinod al BOR a proclamat solemn canonizarea a 16 sfinți români – părinți duhovnici și mărturisitori. Stâlpi ai credinței în vremuri cumplite, de prigoană, precum a fost regimul comunist.
Lista completă a celor 16 noi sfinți români:
1.Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim cu cinstire în ziua de 16 septembrie
2.Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae cu cinstire în ziua de 4 octombrie
3.Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu cu cinstire în ziua de 23 octombrie
4.Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop cu cinstire în ziua de 28 noiembrie
5.Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu cu cinstire în ziua de 22 iulie
6.Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria cu cinstire în ziua de 2 decembrie
7.Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria cu cinstire în ziua 2 decembrie
8.Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț cu cinstire în ziua de 6 iulie
9.Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus cu cinstire în ziua 20 decembrie
10.Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj cu cinstire în ziua de 8 martie
11.Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana cu cinstire în ziua de 26 decembrie
12.Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici cu cinstire în ziua de 10 noiembrie
13.Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova cu cinstire în ziua de 10 mai
14.Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea cu cinstire în ziua de 18 septembrie
15.Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia cu cinstire în ziua de 3 august
16.Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia cu cinstire în ziua de 8 august
Mesajul integral rostit de Patriarhul Daniel
ADEVARULBISERICII.RO publică mesajul integral rostit de Patriarhul Daniel în Catedrala Patriarhală:
”Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și preacucernici părinți,
Stimaţi membrii ai Adunării Naționale Bisericești,
Iubiți credincioși!
Anul 2025, consacrat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, marchează în mod solemn încununarea firească a unei perioade de bogată lucrare a Bisericii Ortodoxe Române. Atât în folosul poporului român dreptcredincios, cât și al Sfintei Ortodoxii. Această aniversare este atât o rememorare a trecutului, cât și un timp de recunoștință, față de înaintași, și de reflecție asupra rolului Bisericii în viața poporului român. De-a lungul celor 100 de ani de existență ca instituţie şi organizare, Patriarhia Română a fost o lumină călăuzitoare către Hristos, Mirele Bisericii, precum și un factor de unitate și stabilitate de-a lungul vremurilor grele prin care a trecut.
Împlinirea unui secol de la înființarea Patriarhiei Române constituie un prilej de cunoaştere mai profundă a istoriei Bisericii noastre. Strâns legată de viața poporului român și de aspirațiile lui către unitate și libertate. Patriarhia Română a fost înființată la 4 februarie 1925, într-un context istoric luminat de Marea Unire din 1918, care a adus împreună toate provinciile istorice românești într-un singur stat unitar.
Unitatea națională, realizată prin acest act istoric, a impus şi necesitatea unei reorganizări a Bisericii Ortodoxe Române, care să reflecte noua realitate politică și teritorială. Ridicarea la rang de Patriarhie a Ortodoxiei româneşti a fost o necesitate administrativă și o expresie a unității spirituale existente între clericii și credincioșii din toate provinciile României Mari.
După recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1885, unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Patria mamă – Regatul României, în anul 1918, a impus uniformizarea liturgică și organizarea sinodală unitară a Bisericii Ortodoxe Române, sub conducerea Sfântului Sinod întrunit în capitala ţării, la București.
Această lucrare unificatoare a culminat cu alegerea la 18 decembrie 1919 a Episcopului ardelean Miron Cristea al Caransebeșului din Banat în scaunul de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române, investitura în scaunul chiriarhal de la București având loc în ziua imediat următoare alegerii.
Prin noua organizare canonică a Bisericii Ortodoxe Române, în care numărul de eparhii, de clerici și de credincioși crescuse foarte mult, devenind a doua ca mărime în rândul Bisericilor Ortodoxe surori, ridicarea ei la rangul de patriarhie a devenit o necesitate.
Acest fapt a fost realizat de ierarhii Sfântului Sinod care, la 4 februarie 1925, au hotărât în unanimitate ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la demnitatea de Patriarhie, iar pe titularul scaunului arhiepiscopal și mitropolitan al Ţării Româneşti (Ungrovlahiei), la vrednicia de patriarh.
În respectiva ședință sinodală, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noului Severin (1921-1938) a dat citire „Actului de Înființare a Patriarhatului românesc”, iar hotărârea a fost comunicată guvernului spre ratificare. După adoptarea proiectului de lege de către Senat și Adunarea deputaților (12 și 17 februarie 1925), legea a fost promulgată de către regele Ferdinand I la 23 februarie 1925, fiind publicată în Monitorul Oficial din ziua de 25 februarie 1925.
Conform prevederilor canonice, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trimis la 12 martie 1925 o scrisoare irenică adresată Patriarhiei Ecumenice și celorlalte Bisericii Ortodoxe Autocefale, prin care anunța ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, prezentând argumentele istorice și canonice care au motivat această decizie.
Patriarhia Ecumenică și celelalte Bisericii Ortodoxe Autocefale au luat act de hotărârea Bisericii și a Statului român și au recunoscut prin consens ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, iar Mitropolitul Primat Miron Cristea a fost învestit la Palatul Regal și întronizat ca Patriarh al României în Catedrala din Bucureşti, la 1 noiembrie 1925, într-o atmosferă de mare bucurie duhovnicească.
”Bisrica de sorginte apostolică”
Astfel, prin acest act de înaltă demnitate bisericească s-a încununat dezvoltarea constantă a Bisericii Ortodoxe Române, care își are temelia în propovăduirea Evangheliei lui Hristos de către Sfinţii Apostoli Andrei și Filip, și care a fost întărită de jertfele martirilor, susținută de rugăciunile cuvioşilor monahi, de slujirea sfântă a ierarhilor, preoților şi diaconilor, apărată de binecredincioșii voievozi și de iubitoarea de Hristos oaste, și mereu ajutată cu mare evlavie de poporul român cel dreptcredincios.
Biserica Ortodoxă Română de sorginte apostolică, în existența ei bimilenară s-a bucurat că lucrarea sa sfințitoare a rodit, prin harul Duhului Sfânt, sfinţi rugători şi mărturisitori ai lui Hristos de-a lungul veacurilor.
În acest context, se cuvine astăzi, când aniversăm centenarul Patriarhiei Române (1925-2025), să îi cinstim pe marii păstori de suflete, preoți mărturisitori, mucenici și mari duhovnici, care au strălucit prin faptele lor vrednice de laudă în acest răstimp de 100 de ani, devenind pildă de viețuire pentru cler și credincioșii mireni.
Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat astăzi în mod solemn canonizarea a 16 sfinți români care au mărturisit credința în Hristos în perioada grea a regimului comunist din România. Acești sfinți reprezintă rodul cel mai de preț pe care Biserica noastră l-a adus în acest răstimp de 100 de ani, deoarece prin ei se arată, mai intens, lucrarea tainică a harului Duhului Sfânt în Biserica Ortodoxă Română.
”Biserica îi cinstește fiindcă au rezistat cu bărbăție”
Acești slujitori au fost canonizați sau înscrişi în calendarul Bisericii fiindcă au fost constatate în viața lor semnele sfințeniei: ortodoxia credinţei, viaţa sfântă de pocăinţă şi rugăciune, iubire smerită şi milostivă faţă de aproapele, mărturisirea jertfelnică a credinţei, iar uneori chiar facerea de minuni, precum și evlavia poporului faţă de ei.
Biserica îi cinstește mai ales pentru că au rezistat cu bărbăție persecuțiilor și au mărturisit adevărul lui Hristos, chiar și în condiții de tortură și moarte, oferind astfel un exemplu viu de trăire creștină deplină. Canonizarea lor este un act de recunoaștere a sfințeniei vieții lor, care transcende orice context politic, subliniind faptul că adevărata mărturisire creștină nu susține ideologii lumești trecătoare, ci valorile eterne ale credinței și iubirii de Dumnezeu.
Printre acești sfinți, care împodobesc de astăzi calendarul Bisericii noastre, se numără mucenicii care au mărturisit credința în Hristos cu prețul vieții lor, fiind încununați cu slăvite cununi mucenicești. Îi amintim pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, care a primit moarte martirică pentru că a refuzat să trădeze Taina Sfintei Spovedanii; pe Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, care a fost arestat pentru activitatea sa catehetică, murind în chinuri cumplite în temnița de la Aiud;
pe Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, mare nevoitor isihast, care a mărturisit credința în Hristos, murind mucenicește în penitenciarul de la Târgu-Ocna; pe Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, care în urma unor bătăi cumplite a murit mărturisind pe Hristos în mănăstirea de pe Valea Jiului; pe Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, care a trecut la Domnul după grele suferinţe în temnița de la Aiud; și pe Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, care la vârsta de 80 de ani a fost deportat, dezbrăcat, bătut, tras de barbă, înfometat și umilit, încredințându-și sufletul lui Dumnezeu, în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din orașul rusesc Kazan.
O altă ceată, prezentă între sfinții preaslăviți astăzi, este ceata preoților mărturisitori în temnițele comuniste, care și-au sfințit viața prin răbdare, dragoste și smerenie, iertând pe cei care i-au bătut, chinuit și batjocorit, mutându-se astfel cu pace la cereștile locașuri.
Patriarhul Daniel: ”A fost numit de credincioși Apostolul Bucureștilor!”
Între acești plăcuți ai lui Dumnezeu se cuvine să îi menționăm pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim care a mărturisit credința în Hristos în penitenciarele de la București, Jilava, Aiud, Galați și Balta Brăilei, după eliberare devenind unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici ai Capitalei, fiind numit de credincioși „Apostolul Bucureștilor”; pe Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea, care a săvârșit anii de temniță în închisorile de la Jilava și Aiud;
el a fost cunoscut ca traducător al Filocaliei românești și al altor texte patristice, precum și ca un înţelept dascăl de Teologie Ortodoxă; pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, care a trecut prin patru detenții, după eliberare fiind forțat să locuiască în lume, însă păstrându-și rânduiala de viețuire monahală în taină, arătându-se uneori după adormire ca făcător de minuni;
pe Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, care a pătimit în închisorile de la Galeșu – Constanța, Peninsula – Constanța (Canalul Dunăre – Marea Neagră), Târgu-Ocna și Periprava, fiind un mare rugător, care avea darul smereniei, după adormire trupul său fiind descoperit întreg și cu bună mireasmă, săvârșind mulțime de minuni; și pe Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia, unul dintre cei mai mari misionari români din perioada interbelică pentru teritoriul dintre Prut și Nistru, care a mărturisit credința în Hristos opt ani în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică, după adormire sfintele sale moaște arătându-se izvorâtoare de mir.
”Ceata cuvioșilor”
Între sfinții care s-au preaslăvit astăzi, se remarcă și o a treia ceată, ceata cuvioșilor, care au fost recunoscuți de poporul dreptmăritor ca fiind duhovnici și povățuitori preaînțelepți ai sufletelor pe calea mântuirii. Printre acești mari nevoitori isihaști se numără: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, care a dus o viață de aspră nevoință pustnicească, plin de smerenie și dragoste față de cei care îl cercetau, după adormire arătându-se ca făcător de minuni;
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, unul dintre cei mai iubiți duhovnici români ai secolului trecut, bun predicator, povățuitor neobosit al clericilor și al credincioșilor, care a primit de la Dumnezeu și darul facerii de minuni; Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, smerit duhovnic rugător, care întreaga sa viață s-a remarcat prin harisma neagonisirii, fiind un părinte milostiv, care dădea tot ceea ce avea pentru a-i ajuta pe cei care erau în nevoie, după adormire fiind numit de popor „apostolul moților”;
Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, care a fost călăuzitor al multor suflete către Dumnezeu în perioada comunistă, pentru viața sa sfântă primind de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni; și Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, smerit misionar și duhovnic în Banat, care a păstrat cu multă acrivie rânduiala vieții călugărești, pentru smerenia și nevoințele sale primind de la Dumnezeu darul vindecării și al izgonirii duhurilor necurate.
Centenarul Patriarhiei Române este așadar un moment de sfântă bucurie și recunoștință pentru întreaga Ortodoxie românească. Privind retrospectiv, vedem nu doar o istorie bogată, ci și o moștenire spirituală profundă, lăsată de înaintașii noștri – patriarhi, ierarhi, preoți, monahi și credincioși mireni, care au apărat și transmis credința ortodoxă de-a lungul timpului. În pofida încercărilor și a vicisitudinilor prin care ea a trecut, Biserica Ortodoxă Română a rămas statornică în misiunea ei, îmbinând în istoria sa jertfa Crucii, cu speranța și bucuria Învierii.
La acest eveniment de aniversare solemnă, Patriarhia Română, prin clericii și credincioșii ei, înalță rugăciuni de mulțumire Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și tuturor sfinților pentru ocrotirea și binecuvântările revărsate asupra Bisericii și a poporului român. Exprimând totodată recunoștința ei față de toți cei care au contribuit la înființarea, organizarea și dezvoltarea Patriarhiei Române ca instituție slujitoare și apărătoare a credinței ortodoxe și a unității naționale.
Acest centenar să ne fie prilej de întărire în credință și de recunoștință față de cei care, prin jertfa lor, ne-au lăsat o lucrare demnă și o moștenire sfântă, spre slava lui Dumnezeu și binele Sfintei Ortodoxii!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
