Ninel are o consoană în plus față de Neil. În rest, doar dispunerea în cuvânt e diferită. Totuși față de Lennon, Șumudică a avut tot timpul o carte în mâneca aia de o mie de euro a hanoracului. Nord-irlandezul a plecat.
Iar celor cârcotași atât vreau să le spun: a înviat el Mesia din morți după trei zile, nu s-ar fi putut scula dintre cei duși și rapidistul Șumudică? De ce să fim atât de răi, că nu pricep. Zic să ne bucurăm și să ne veselim.
Șumudică deschide sezonul în veseLiga I
Cel puțin la meciurile Rapidului, cât l-or prinde pardesiul, alendelonu’ pe Ninel Marius Șumudică va fi cu mult umor. Ascultați-mă, adio, Superliga I, vom avea veseLiga.
Și debutul e promițător în acest sens. Ia, ascultați aici. ”„I-am cerut un singur lucru domnului Șucu. Să mă plimb prin curtea casei dânsului. M-am plimbat puțin prin curtea domnului Șucu și am realizat că e cea mai frumoasă casă.
Atât i-am cerut, să mă plimb puțin prin curtea casei lui. Nu pot cumpăra eu o asemenea casă, era ca un muzeu. A fost ca o glumă.”, a zis Șumi, cu patronul lângă el.
Sigur, se poate și mai mult. Însă nici concurenții de la iUmor nu dau totul de la prima rundă, no? Un pic de răbdare, ați văzut în Turcia… ”I don’t need the dușmani”… NU, domne, ce ai?
Râsu’? Nu, plânsu’
”Eu le transmit suporterilor că nu am probleme cu nimeni. Sunt oameni care te plac și oameni care nu te plac”, a mai concluzionat la conferința de prezentare Marius Șumudică. Nu știu, a apucat să mai pună în buletin și numele de Ismail Kartal, cum îi promisese omu’ lui Erdogan?
Dar să trec în revistă și partea la sentiment a noului antrenor al Rapidului. „I-am cerut un singur lucru domnului Șucu. Să mă plimb prin curtea casei dânsului.
M-am plimbat puțin prin curtea domnului Șucu și am realizat că e cea mai frumoasă casă. Atât i-am cerut, să mă plimb puțin prin curtea casei lui. Nu pot cumpăra eu o asemenea casă, era ca un muzeu. A fost ca o glumă.”
„Cel mai frumos mesaj l-am primit de la părinți. Mi-au zis că în sfârșit sunt acasă, lângă ei, asta și-au dorit. Eu sunt un tip mai sentimental așa și îmi dau lacrimile. Am avut niște probleme în familie, motiv pentru care a trebuit să renunț la Gaziantep.
Sper să fie cât mai mult alături de mine, pentru că ei mi-au oferit tot ce au putut când eram mic, ei mi-au dat educația pe care o am acum”, a povestit cu lacrimi în ochi Șumudică. Și aici, oricât de aproape ar fi teatrul de Giulești, să știți, că n-a băgat în ele.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.