Silviu Prigoană e mort de ceva timp, însă scandalul cu Adriana Bahmuțeanu pare să continue și din lumea de apoi.
Imediat după ce afaceristul s-a stins din viață, fosta prezentatoare s-a înființat la poarta reședinței să-i preia pe cei doi băieți.
S-a căznit însă degeaba. Deoarece n-a fost lăsată să intre nici cu poliția. Ba mai mult, Protecția Copilului n-a fost de partea mamei. Și, ce e mai șocant, nici cei doi băieți nu s-a grăbit să o îmbrățișeze pe cea care le-a dat viață.
Ireal ce trăiește Adriana Bahmuțeanu, verdictul instanței e șocant
Deși Adriana Bahmuțeanu s-a adresat autorității tutelare, apoi magistraților, a pierdut custodia copiilor. Judecătorii au decis ca cei doi minori să rămână, în continuare, în casa defunctului lor tată, alături de frații lor Silvius și Honorius.
Ceea ce este uluitor este că o instanță a decis că e nejustificată solicitarea mamei de a-i recupera pe minori. Adriana Bahmuțeanu a făcut apel și așteaptă acum, din nou, decizia judecătoriei.
Totuși, până la apel, pare halucinantă hotărârea magistraților. Nu se știe ce criterii au stat la bază și cum au concluzionat judecătorii orele, zilele, intervalul și anii în care o mamă își poate vedea copiii.
Iată decizia care a lăsat pe toată lumea mască: Bahmuțeanca are dreptul să-și vadă băieții în primele trei duminici din fiecare lună, de la 10.00 la ora 20.00. În anii pari, 3 zile în vacanța de Paște, de sâmbăta dinaintea Paștelui, ora 16:00 până marți, ora 20:00. În anii impari, 3 zile de Crăciun, în perioada 24-27 decembrie, între orele 16:00 și 20:00. În anii pari, 3 zile de Anul Nou, între 30 decembrie și 3 ianuarie, de la ora 16:00 până la ora 20:00!
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.