Bernadette Szocs, dicecampioana mondială de la tenis de masă la dublu, a pierdut șirul zborurilor efectuate pe toate continentele.
Cursele aeriene intră în rutina lui Bernie și a campionilor din tenisul de masă românesc. Trăiesc, practic, între aeroporturi, antrenamente și competiții.
Bernadette Szocs: ”Am noroc că sunt micuță, pot să dorm în avion!”
Fetele din lotul național de tenis de masă sunt printre sportivele care călătoresc cel mai mult într-un sezon competițional.

Bernadette Szocs s-a obișnuit cu drumurile. „Dorm foarte bine în avion, este a doua mea casă. Am noroc că dorm în orice poziție, nu-i nici o problemă, chiar pentru că sunt și micuță. Și, da, am avut noroc cu chestia asta pentru că colegii mei nu se simt atât de confortabil ca și mine, din cauza că ei sunt un pic mai mari ca mine.
Dar eu am noroc. Dacă pot să dorm 10 ore, voi dormi 10 ore”, a mărturisit cea mai frumoasă sportivă din România.
Pentru a 12-a jucătoare a lumii, tenisul de masă înseamnă totul. Așa că, deocamdată, zilele de pauză sunt puține pentru ea.
”În avion? Îmi place, de ce nu?”
În 20 de ani de carieră, Eliza Samara a făcut de foarte multe ori înconjurul planetei în zbor. „Cu avionul îmi place, de ce să nu? Îmi place. Când mă urc, mai ales când zbor multe ore, cum mă pun… Pastila de somn și acolo sunt. Mai greu este când zbor o oră, două ore”, a povestit și Eliza Samara.

„Cel mai mult am zburat pe când jucam Champions League la Linz. A trebuie să joc în Japonia, unde activam. Am jucat meciul de Champions League, m-am urcat în mașină la Munchen, de la Munchen avionul la Frankfurt, Japonia, am ajuns în ziua meciului, am jucat meciul și în aceeași zi înapoi în Polonia. Asta a fost foarte grea călătorie, am avut norocul să nu zbor la economic, însă se pune fusul orar”, a spus Eliza.
Junioarele vin și ele, din urmă. „În avion dorm, mai citesc, mă uit la seriale, dar dorm de obicei. Serialul preferat, cred că am văzut, acum l-am terminat. Supraviețuitorul desemnat se cheamă”, a mărturisit Elena Zaharia.
Bianca Mei-Roșu, multiplă medaliată europeană de junioare, încă mai are emoții la fiecare zbor. „Zbor mult, nu mi-a fost frică la început. Dar pe timp ce vârsta crește, am auzit de anumite incidente și accidente. Și nu aș vrea să pățesc asemenea lucruri. Dar îmi place să petrec timp în avion și să văd împrejurimile. În avion dorm, de obicei, dar mai rămân cred că o oră să privesc pe geam”, a spus Bianca.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
