Călin Georgescu a explodat în lumina reflectoarelor după ce în noiembrie 2024 și-a distrus contracandidații în primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Georgescu a bulversat exit-poll-urile și a dat peste cap toate sondajele.
În turul al II-lea, candidatul indepedent suveranist era favorit cert în fața Elenei Lasconi. Dar alegerile au fost anulate și reprogramate în mai, Nicușor Dan devenind președintele României.
Călin Georgescu ar putea ajunge după gratii pentru propagandă legionară
Georgescu a fost plasat sub control judiciar, iar acuzațiile care îi sunt aduse sunt grave. La mai bine de 4 luni de când a fost inculpat, a fost finalizat primul rechizitoriu. Fostul independent urmează să fie judecat pentru promovare în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.
Călin Georgescu este acuzat că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, ar fi promovat în spațiul public, online sau offline, idei, concepţii și doctrine fasciste, legionare și xenofobe.
Printre greșelile comise de Georgescu ar fi faptul că l-ar fi prezentat pe mareșalul Ion Antonescuca drept erou național. Și ar fi făcut salutul legionar la o manifestație publică.
Procurorul care instrumentează cazul este Marius Iacob de la Parchetul. Iar conform rechizitoriului, Călin Georgescu ar fi comis infracțiunea prin cel puțin 5 fapte. Dacă va fi găsit vinovat de capetele de acuzare, riscă între trei luni și trei ani de închisoare și interzicerea unor drepturi.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
