La 54 de ani, Carmen Șerban și-a luat inima-n dinți și a intrat în cabinetul chirurgului estetician. Îndrăgita artistă a riscat. Și a apelat la o intervenție mai complicată.
Carmen Șerban s-a operat, rezultatul e spectaculos
Sigur că solista despre care presa mondenă a scris la un moment dat că îi furase inima defunctului afacerist Vasile Turcu a trecut prin ceva emoții. Carmen Șerban s-a ales cu un hematom, însă n-a fost nimic grav. Iar rezultatul a meritat.
„La început de an, mi-am făcut un lifting facial. Nu s-a întâmplat nimic, totul e spre bine, slavă lui Dumnezeu. Doar că abia ieri am făcut o lună de când m-am operat și am făcut un hematom care a apăsat un pic pe un nerv facial. De obicei nu se întâmplă, n-ai de unde să știi’, a spus Carmen Șerban, la Prima TV, fără să acuze în vreun fel echipa de medici.



„Eu sunt bine, arăt bine, dar durează puțin acum vindecarea, mai am un pic de lucru. S-a atins un nerv facial. Dar nu s-a atins, practic hematomul ăla care s-a creat aici pe obrazul stâng a apăsat pe nervul facial. M-am umflat foarte tare, a trebuit să-mi scoată pe viu toată chestia aia de acolo.
Nu s-a ajuns la infecție, pentru că la cinci zile m-au chemat. Acum încă sunt umflată și încă nu pot să râd. Săptămâna trecută, doctoral m-a pus pe perfuzii, zi de zi am fost în perfuzii. Am făcut lasere, manual și baleiaje, nu știu ce, dar așa se cheamă’, a mai spus Carmen Șerban, la Cristi Brancu în emisiune.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.