Să începem așadar cu vorbele părintelui Rafail Noica: ”Crăciunul fără Hristos nu este sărbătoare, ci petrecere”! Să-l punem pe Isus în capul mesei, când ne așezăm să ne bucurăm că s-a născut astăzi pentru mântuirea noastră.
N-am vrut să încheiem cu citatul profund al părintelui Noica, precum prietenul Cristi Șelaru în prezentarea concertului de colinde al Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române. Au fost trei zile pline, până în seara de dinaintea Ajunului.
Trei zile de colinde cu Grupul Psaltic Tronos, condus de arhidiaconul Mihai Bucă
Dar îl vom cita pe el, pe Cristi Șelaru. la începutul poveștii noastre. Fiindcă prezentarea spectacolului Grupului Psaltic Tronos – care a durat 3 zile – a debutat cu un moment copleșitor. În memoria primilor eroi ai Revoluției din decembrie 1989.
”Avea 19 ani și purta o Biblie la piept. Visa să ajungă preot. Era atras de vestimentația preoților de la Patriarhie, acolo unde mergea des la slujbe. Îl chema Mihai. Mihai Lucrețiu Gâtlan. A fost primul erou al Revoluției din 1989. A murit împușcat în cap în fața acestei săli, în urmă cu exact 36 de ani. El a fost primul care a strigat „Vom muri și vom fi liberi!”. Dumnezeu l-a chemat să fie mai mult decât un martor al credinței: l-a chemat să fie un erou al libertății.
Datorită lui și a celorlați români care au avut curajul să moară pentru ca noi să fim liberi, azi, când Sfânta Biserică a săvârșit prăznuirea după trup a părinților Mântuitorului Iisus Hristos, se cuvine să ne aducem aminte și noi de părinții libertății noastre. Fără jertfa lor, nu am fi fost aici, fără jertfa lor pentru libertate. Tinerii au avut curaj și au strigat, începând cu 21 decembrie 1989, în fața Sălii Dalles, ”Dumnezeu este cu noi”.
Moment de reculegere pentru eroii Revoluției din 1989
Este datoria noastră să nu-i uităm niciodată, să le păstrăm vie memoria și să fim vrednici de sacrificiul lor. Erau 13 tineri, 9 băieți și 4 fete, toți au fost uciși în fața acestei săli, iar numele lor merită amintit: Mihai Lucrețiu Gîtlan, Luiza Iancu, Baldovin Cornel, Bacalu Robert Louan, Mirea Mariana, Radu Andrei Eugen, Marcu Ruxandra Mihaela, Bădoi Vinerian, Ionescu Radu-Alexandru, Scurtu Mihai, Baban Florin Corneliu, Stanciu George Cristian, Brad Violeta Dorina.
Pentru ei, pentru tot ceea ce ne-au dat, vă rog să ținem un moment de reculegere.” a spus prezentatorul concertului.
Și introducerea părintelui Mihail Bucă a fost originală. ”Unii spun că îl știu de la televizor. Alții, de pe YouTube. Unii îi admiră barba. Unii chiar l-au întâlnit în carne și oase. Alții, doar l-au auzit. Ați ghicit. Este… părintele arhidiacon Mihail Bucă, cel mai bun protopsalt din istoria Bisericii Ortodoxe Române, fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române.”, a mai spus Șelaru.
Eneli, invitată specială la concertului Grupului Tronos
Eneli a fost invitată specială în seara de 21 decembrie 2025. Artista s-a remarcat, inițial, în muzica ușoară internațională, unde a lansat câteva hituri mondiale, cu sute de milioane de vizualizări. Însă, în ultima perioadă a lansat și piese în limba română, printre care și câteva colinde.
”Crăciunul ne întoarce, pentru o clipă, la simplitatea de odinioară: la căldura casei, la masa la care eram toți, la bucuria copilăriei fără daruri multe, dar plină de zăpadă, joc și îmbrățișare. Este dorul după „acasă”, locul unde timpul parcă stă pe loc, iar Crăciunul ne adună din nou, chiar și atunci când ne desparte doar un drum.
Cu acest dor după copilărie, familie și Crăciunul trăit împreună, vă invit să ascultăm piesa „Seara de Crăciun”, muzică și versuri ENELI.”, a fost scurta prezentare a artistei.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
