Cu 3 etape înainte sezonului regulat și la 3 puncte de ultimul loc de play-off, FCSB nu are voie să mai facă niciun pas greșit.
Totuși, pentru a fi pregătită în cazul în care nu prinde play-off-ul, campioana și-a făcut calcule pentru scenariul în care nu va ajunge să se bată iar la titlu. Golazo.ro dezvăluie că argumentul îl reprezintă faptul că șefii FCSB-ului ar urma să semneze un precontract cu administratorii stadionului ”Arcul de Triumf”.
FCSB vrea în ”casa” dinamoviștilor, stadionul ”Arcul de Triumf” – impecabil după codul roșu de ninsoare
De ce? Pentru că stadionul obișnuit al echipei lui Gigi Becali, Arena Națională, va deveni indisponibil din mai. Iar aici costurile de organizare sunt la jumătate și gazonul s-a prezentat impecabil la cel mai recent meci jucat aici de Dinamo cu Hermannstadt.

”Iarna nu-i ca vara!”
În plus, echipa condusă de Radu Popa, directorul general a Complexului Sportiv Național ”Arcul de Triumf” se ocupă de stadion ca la carte.
Recent, când Capitala s-a aflat sub cod roșu de ninsoare, toată lumea s-a mobilizat. Iar la ora actuală, stadionul și întreg complexul arată de nici nu zici că au căzut tone de zăpadă în zonă.
”Iarna nu-i ca vara .
Dar noi suntem mereu pregătiți.
Echipa CSN Arcul de Triumf a curățat toate căile de acces spre stadion, hotel, cabinetul de medicină sportivă, terenurile de antrenament, pentru ca sportivii și suporterii să ajungă în siguranță.
Pentru noi, fiecare antrenament, competiție, activitate din complex contează.
Indiferent de vreme, rămânem aici, aproape de voi, pregătiți să facem lucrurile să meargă mai departe.
Ne vedem la stadion!
SPORTUL = PRIORITATE NAȚIONALĂ”, a fost mesajul postat pe paginile de socializare ale complexului, a doua zi după ce Bucureștiul fusese îngropat sub zăpadă.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.