A fost nuntă mare în familia canotajului. Maria și Florin Lehaci au spus da la primărie de anul trecut. Și au așteptat ca să treacă Jocurile Olimpice și să aibă și mai multe motive de bucurie.
Anunțul, dar și pozele splendide de la eveniment au fost făcute publice de Federația Română de Canotaj.
”Campionii noștri, Maria și Florin Lehaci, și-au unit destinele în acest weekend, în cadrul unei ceremonii religioase deosebite, desfășurată în Bucovina.
Le-au fost alături, în această zi specială, familia, prietenii și colegii din canotaj. Pentru ei, performanța se face în familie! Le urăm „Casă de piatră” și o viață plină de iubire și succes pe toate planurile!”, este mesajul de pe Facebook.
Elisabeta Lipă a mers la nunta Mariei Lehaci
Familia Lehaci a avut alături pe toată lumea. De la antrenori la colegi și colege de barcă. Și Elisabeta Lipă împreună cu soțul ei, Cornel, au ținut să le fie alături celor doi tineri conotori.
La 25 de ani, Maria Lehaci a îmbrăcat rochia de mireasă după ce a devenit campioană olimpică la Paris, cu barca de 8+1. Cu același echipaj a obținut medalii de aur și la Campionatele Mondiale, în 2022 și 2023, dar și la Europenele din 2018, 2020, 2021, 2023 și 2024.
Florin Lehaci, soțul Mariei, are și el 3 medalii de argint la Campionatele Europene, cu barca masculină de 8+1. Are medalii continentale și în proba de dublu rame, dar și la patru rame.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.