N-a fost ca-n poveștile cu muschetari ale lui Alexandre Dumas tatăl, după 20 de ani. Gheorghe Hagi a revenit pe banca echipei naționale de fotbal la 25 de ani de când își începea cariera de antrenor, direct în funcția de selecționer.
Prima dată a fost cu lacrimi, trădare, necalificare. Între timp, Gică Hagi a crescut ca profesionist, a crescut copii în propria-i academie, a antrenat și a câștigat titluri de campion și trofee. Lumea spune că e copt suficient. El visează de când a plecat să revină. Hagi e Hagi, E Rege. Ba mai avem încă un Hagi mai mic și în teren.
Monarhia salvează România, strigă suporterii. Dar oare este Hagi noul Mesia?
Monarhia salvează România, strigă suporterii. Bine, nu doar ei, ci o mare parte din popor, din națiune. Iar Hagi, cel care profețea acum vreo 3 decenii că nu ne vom mai califica la Mondiale și ar trebui să le facem statui, este așteptat precum noul Mesia al fotbalului românesc.
Dar va putea să fie oare?

Cu Gică Hagi antrenorul am lucrat când era antrenor la Steaua/FCSB cică. Am fost la Praga în Liga Campionilor. Am lucrat corect, onest, fără floricele sau procedee artistice. Pe Hagi fotbalistul l-am iubit ca suporter și l-am prins puțin pe final, am trăit însă momentul reîntoarcerii la echipa națională din miez, fiind ”copil de trupă” pentru Adrian Păunescu la emisiunile de sport de la Antena 1. S-a nimerit să trăiesc pe viu, fiindcă viața profesională, cariera se construiesc pe o serie de rânduieli – unii le zic coincidențe, eu merg pe mâna lui Dumnezeu.
Îl iubesc pe Rege, mă bucur pentru el personal. Dar… există un ”dar”….
O să credeți că fur curent. Însă cine mă cunoaște știe că nu. Nu mai e un secret, deja s-a devoalat faptul că în toamnă, prima opțiune a lui Burleanu era Edi Iordănescu. Raportul s-a sucit, pe asta nu ați auzit-o, la intervenția a două personaje-cheie. Unul – prietenul de o viață și cel mai mare susținător din mediul de afaceri Ion Țiriac. Al doilea – surpriză colosală, este încă premierul Ilie Bolojan. Iar acest ”încă” face ca viitorul să capete și niște tente de gri.
Să dea Dumnezeu ca, vorba lui Gică pe care o citez de drag, fără cea mai mică umbră de ironie, să fie bine ca să nu fie rău. Și eu să am niște presentimente greșite. Că, slavă Domnului, nu sunt vreun prooroc și mai dau pe lângă. Dar nu știu, nu cred, amestecați voi condițiile: economică, generația actuală de fotbaliști, context – aspiranți lăsați pe lângă puternic susținuți politic.
Plus că… l-ați văzut pe Rege? A verticalizat de la conferința de presă. Direct. Primul apel a fost? „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România: să vină la cluburil, pentru că se întâmplă peste tot în lume. Numai în România nu se întâmplă. Sunt cluburi care pot face performanță și fotbalul are nevoie de bani.”, a zis noul selecționer.
P. S. Părerea mea e doar părerea mea și nu prea contează, desigur. Dar eu nu m-aș fi grăbit să reorganizez ”banca”, în locul lui Burleanu. Săteam și analizam TOATE direcțiile. Și nu m-aș mai fi dus niciodată ÎNAPOI. Singurul joc în care pasezi înapoi ca să mergi înainte este rugby-ul.
Deci n-aș mai fi apelat/insistat pe soluții care au mai fost. Chiar Gică Hagi spunea că este nevoie să construim mentalități, nu o echipă națională. Și când Cristi Chivu e deja campion în Serie A, aș fi mizat real pe nou.
P. P. S. Fotbalul românesc, echipa națională a României se recompun și să reconstruiesc nu din reparații morale. Și nici cu decizii care țin mai mult de sfera emoționalului decât de ceea ce ar trebui să primeze. Nu ai cum să contruiești mentalități de învingător de tip nou dacă nu ai nou, nu?
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
