Și dincolo de păreri și atitudini, cu asta putem fi toți de acord: că Mircea Lucescu are dreptate. Să-și arunce acum demisia și să plece, ar fi ușor. E mult mai greu, cred eu, să stea și să încaseze.
Nu cred că e ușor să primești ce a primit un senior de calibrul lui Luce după 2-2 în Cipru, de aseară încoace. De la presa de specialitate, până la chibiții care nu mai stau în zilele noastre la șah, în Cișmigiu.
Microbistul român are astăzi posibilitatea să se expună pe rețelele sociale. Și ce s-au mai năpustit unii pe Lucescu după eșecul României în partida cu Cipru… parcă abia așteptau să dea drumul la șuvoiul de critică.
Mircea Lucescu sau câtă luciditate, atâta dramă: ”Nu sunt laș”
La 80 de ani cât a împlinit, Mircea Lucescu ar fi terminat de mult și eșalonarea Pilonului II, după noua regulă chiar. Dar, ca să se evite speculația cumulului – interzis la stat – al pensiei cu leafa de selecționer, trebuie să le reamintim tuturor că Lucescu antrenează prima reprezentativă gratis. Fără salariu.
O informație, din capul locului, esențială în actualul context. Care dă cheia potrivită pentru interpretarea replicii bătrânului antrenor, apropos de demisie sau demitere.
Într-o discuție cu Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, Mircea Lucescu a spus: „Dacă există o variantă viabilă, eu mă dau la o parte. Nu vreau să țin de scaun, dar nici nu sunt laș.
Cât timp mai sunt șanse de calificare, pentru ocuparea locului 2 din grupă sau la barajul din Liga Națiunilor, sunt dispus să lupt până la capăt. De altfel, nimeni din conducerea Federației nu mi-a sugerat că ar fi cazul sa demisionez”, scrie gsp.ro.
Il Luce e sincer. Nu stă nimeni la coadă să-i ia locul ca să antreneze generația actuală, nu i-a zis nimeni să elibereze ringul și nici nu se cramponează de un serviciu neremunerat. Pur și simplu, nu vrea să lase căruța în drum cu boii leșinați. În plus, el tot mai crede că poate s-o urnească până la capăt. Este de condamnat ceva? Și dacă da, ce?
Că matematica nu ne-a scos practic din calculele pentru calificare la Campionatul Mondial. Iar un antrenor pe asta trebuie să mizeze, e în fișa postului. Cu 3 meciuri rămase din grupă, România e pe 3, cu 7 puncte, la 5 în spatele Austriei și Bosniei. Sigur, austriecii au jucat doar 4 meciuri. Dar ca să ne raportăm la chibițărelile simpatice de altădată – mingea e rotundă, și ei au tot două picioare și așa mai departe. De ce nu?
Să criticăm, dar să nu jignim
Evident, sunt de înțeles criticile. Îndreptățite. Chiar și opiniile contondente la adresa lui Lucescu. Carcaterizările pe persoană fizică. Sunt normale, sunt argumentate de rezultate, de joc, de conjunctură, de ce vreți voi. La fel și controversa este sau nu Mircea Lucescu un selecționer la fel de capabil pe cât este ca antrenor. Este, cu siguranță, subiect pentru dezbatere.
Ce îmi dă cu virgulă este altceva. Nu că îmbrac eu roba ingrată de avocat al celui mai titrat antrenor român, dar cu mitocănia sau atacul murdar la persoană, persiflări, bășcălia unora nu pot rezona. Pentru că pur și simplu nu mă lasă cei 7 ani de acasă. Și așa ar fi normal.
Nu are importanță cât de depășit este, la momentul actual, Mircea Lucescu. Sau cât de nepotrivit. Putem să rumegăm o poantă bună, să și râdem înfundat la o ironie reușită. Dar să nu jignim.
Dada, nu suntem pe gardul Academiei, nu suntem panseluțe, suntem la fotbal, Mariano. Parcă aud asta din cască. Totuși, cum ar zice nea Ovi, una-i una și alta-i alta. Și n-ar strica, dacă se poate, să ne respectăm pe noi respectându-l pe Mircea Lucescu. Chiar și atunci când îl criticăm.
P. S. Și, fie vorba între noi, parcă niciunul dintre ăștia de sar calul n-a luat vreun Pulitzer la viața lui.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
