Dar de la ce s-au luat Victor Ponta și Crin Antonescu când abia se ascut săbiile pentru Cotroceni? Războiul dintre candidații la prezidențiale stă să înceapă. Iar deocamdată se duce de la distanță, prin podcasturi sau studiouri TV.
Până la dezbateri, Crin Antonescu îl atacă pe Victor Ponta și viceversa, George Simion se păruiește cu ”fratele” Nicușor Dan. Elena Lasconi și ea, cu toată lumea. Bâlciul, pardon, campania – neoficial – e plină desfășurare.
Victor Ponta și Crin Antonescu, ping pong cu replici acide
Fostul premier Victor Ponta și fostul președinte interimar al României Crin Antonescu țin deocamdată prim-planul. Își aruncă unul celuilalt săgeți otrăvite, de la distanță.
Mai întâi, Ponta, candidat independent și demisionar din PSD, s-a luat de coaliție că nu e capabilă de reforma sistemului bugetar. Tot la emisiunea lui Denise Rifai de pe Fanatik.ro, Crin Antonescu a replicat.
„Victor Ponta e un demagog. N-a spus aceste lucruri când a venit la PSD să primească un mandat de parlamentar. Și când era consilier pe probleme economice al Guvernului, nu s-a revoltat. Nu era consilier de fitness, deși poate părea. Avea un rol serios, dar și-l asumă doar când îi convine”, i-a răspuns fostul lider PNL la „Testul Puterii”.
”Antonescu – frumos ca un Nokia banană”
Ponta nu s-a potolit. Ba chiar a încercat să umble la rezervele de umor. Prezidențiabilul a fost provocat de ”sosurile picante” ale lui Cătălin Măruță, de la Pro TV.
„Crin Antonescu – e frumos ca un Nokia banană. Nicușor Dan – nefăcând nimic nu greșești. George Simion – n-aș putea să fiu șef de galerie, nu pot să țip ca el. Elena Lasconi – ea chiar crede ca l-ar putea bate pe Donald Trump. E un gen de încredere pe care nu-l am’, și-a caracterizat Ponta adversarii la emisiunea lui Măruță.
Fostul premier a continuat ideea cu Antonescu și la Ionuț Cristache. ”Crin Antonescu e bun de candidat cum era Nokia banană. Nokia banană era foarte bun acum douăzeci de ani, toți voiam, acum nu mai e bun. Mai ales dacă timp de zece ani l-ai aruncat într-un dulap, după zece ani vezi că nici nu se mai încarcă.”, a spus Ponta pe gândul.ro.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.