Daniel Buzdugan este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de radio, dar și actori din România. Și mai este ceva care îl face extrem de vizibil.
Actorul a vorbit întotdeauna deschis despre credința sa puternică. Mai mult, având preot în familie, copilul Daniel Buzdugan și-ar fi dorit, în primă instanță să se facă și el popă.
Daniel Buzdugan și bancul cu ursul
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Daniel Buzdugan este un om credincios. De asemenea, înainte de a fi un evlavios în ochii publicului, Daniel Buzdugan, vedeta Radio ZU, a fost un personaj plin de umor.
Și este un umorist apreciat. Recent, Buzdugan a fost invitat la podcastul ”Armonia lu’mina”, realizat de Mina Cristiana. Și a spus un banc savuros care îmbină spiritualitatea cu o doză sănătoasă de râs. Un banc cu un ateu și… un urs, conform adevărulbisericii.ro.
„Deci, ursul așa a vrut, să-l mănânce pe ateu. Și ateul, în clipa în care era să fie înșfăcat, a zis: «Doamne, dacă exiști, te rog frumos, scapă-mă!» Și, fix atunci, stop cadru, știți, ca la filme. Ursul a înghețat, iar Dumnezeu îi zice: «Fii atent, te duci acasă și le spui că Dumnezeu există.» Dar ateul nu era prea convins: «Cum să mă duc eu la ai mei, după ce am fost ateu toată viața? E slăbiciune, mă fac de râs!»” a povestit Daniel Buzdugan.
Care a continuat și a relatat cum ateul a încercat să propună o variantă… inedită. Încercând să iasă el în avantaj: „Doamne, fă-l pe urs creștin!”… „Dumnezeu a acceptat provocarea. Se dă drumul la cadru și, înainte să-l mănânce, ursul face cruce și zice: «Doamne, binecuvântează masa aceasta!»”, a încheiat Buzdugan.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.