Avem prima medalie și la Jocurile Paralimpice de la Paris. Camelia Ciripan s-a calificat astăzi în semifinalele turneului de tenis de masă. Ceea ce îi asigură sportivei de 45 de ani automat medalia de bronz.
Camelia Ciripan are asigurată medalia de bronz
Camelia Ciripan a fost felicitată prima dată de președintele ANS, Elisabeta Lipă, pe Facebook. ”Superb! Acesta e cuvântul cu care pot să descriu meciul oferit de sportiva noastră, 𝘾𝙖𝙢𝙚𝙡𝙞𝙖 𝘾𝙞𝙧𝙞𝙥𝙖𝙣, astăzi, în sferturile de finală la Jocurile Paralimpice de la Paris!
Camelia reușește o performanță mare în sferturile finale la tenis de masă simplu feminin și aduce victoria pentru România, învingând-o pe Felicity Pickard din Marea Britanie cu scorul de 3-2 la seturi (6-11, 8-11, 12-10, 11-8, 11-8)
După ce primele două reprize a fost condusă și părea demoralizată, iată că victoria Cameliei Ciripan nu a fost departe, având o revenire spectaculoasă. E o luptătoare și suntem atât de mândri de ea și de ceea ce a demonstrat. Finalul meciului a fost atât de emoționant, Camelia îmbrățișându-i pe cei care au antrenat-o în toată această perioadă.
Felicitări, Camelia, ție și antrenorilor tăi, Ioana Răducanu și Alex Gheorghe! Mult succes în semifinale! Hai, România!”, a fost mesajul postat de legendara canotoare.
Cine este eroina zilei
Camelia Ciripan a început tenisul de masă în urmă cu 8 ani, când a primit din partea unei persoane de la o asociație de sportivi cu dizabilități o paletă. A fost dragoste sinceră între viitoarea performeră și sport.
În sala de ping-pong, se simte în elementul ei. Se simte liberă, simte că are controlul asupra jocului și că este utilă. De aceea, ea le încurajează și pe alte fete să înceapă să practice un sport.
„Aș vrea ca fetele, pentru că fetele cu dizabilități nu fac sport, să vină spre sport. Sportul ne oferă foarte mult. În special, incluziunea. Reușim să ne acceptăm mai ușor. Putem să facem parte de o comunitate a noastră, cei cu probleme… fizice, dizabilități.
Cam astea sunt avantajele, reușești să te adaptezi mai ușor în viață făcând sport. Și sănătatea… Sportul e foarte bun pentru sănătatea noastră.”, spunea Camelia Ciripan înainte de Jocurile Paralimpice de la Paris.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.