Este sută la sută românesc. N-are partie-pris-uri locale sau naționale. Este despre oameni. Sigur, de lozinci este bine să ne ferim în zilele noastre, dar tot ceea ce ține de Ziarul Ploieștii, ziarul unde mi-am trăit tinerețea aia brută și avântată, este autentic.
Ioan Marinescu, omul care a pus prima cărămidă a ziarului, ar fi tare mândru. De Marius și Georgiana, de Ionuț, de Magda, de copiii lor. Și aș îndrăzni să zic că și de mine, fiindcă n-am crescut doar profesional cu Marineștii, am crescut într-o familie reală.
Așadar, Ziarul Ploieștiii este pentru prahoveni de 35 de ani în fiecare joi cu ei. Și va fi și cu noi. În fiecare joi, tot cu noi. Știri, informații și opinii. Cum le zice Marius Marinescu, nu le zice nimeni. Garantat.
”AL DOILEA JOB
Fraților, nu cred c-a fost poporul ăsta vreodată mai jos ca încredere că v-a fi prea curând bine, mai deprimat, mai trist și mai rupt în gură ca acum.
Nu cred!
Văd starea asta peste tot. Mediul privat e sufocat la propriu de taxe și de scăderea consumului.
Bugetarii stau cu morcovul cu tot cu iepure înfipt după tăierile de salarii și, mai rău, de frica zilei de mâine fără loc de muncă.
Pensionarii se roagă la Dumnezeu să le intre banii la timp, că altfel rămân fără pastile și…ăla-i finalul.
Toată lumea se vaită. E o stare de frică generalizată. Chiar de panică. Știu oameni care pur și simplu sunt blocați. Patroni și angajați care merg pe pilot automat, la turație minimă, cât să nu închidă prăvălia și să dea oameni afară, sperând la ceva…orice…doar-doar lucrurile să revină la normal.
E o liniște apăsătoare.
Și nu, nu e liniștea vacanței de vară, pentru că asta se vede clar. Lipsa clienților din stațiuni, vacanțe de maxim patru zile legate, de regulă la bulgari sau la greci (că-s mai ieftini ca noi…sau erau!), marginile râurilor sunt tixite de mașini cu oameni ieșiți ca în anii 90, la picnic, cu mâncarea în traistă, benzinăriile goale, trafic lejer pe orice drum național în weekend…
E liniștea oamenilor speriați de ce urmează.
Bieții oameni își feresc privirea ca și cum n-ar vrea să privească în ochi ADEVĂRUL. Acela că la muncă n-au mare lucru de făcut și ca nu cumva patronilor să le treacă prin cap vreo restructurare care să înceapă chiar cu ei.
Cu toate astea însă, așa cum am scris-o mare în titlu, DIN PĂCATE, n-am prea auzit român care să zică răspicat:
“Bă nene, e al naibii de greu, așa că îmi mai caut un job, să nu mă duc în cap!”
Excepție fac românașii care au gustat străinătatea sau au exemple în familie de oameni care au lucrat pe afară, acolo unde nu-i nicio rușine treaba asta, iar dacă vrei să te pui pe picioare, al doilea job e o regulă, unde realizezi că nu vine nimeni să-ți bage în traistă și nici nu e nimeni dator să lupte pentru ziua ta de mâine, unde, înainte să aștepți de la STAT, pui tu osul la treabă, fie că ești bugetar sau nu.
Îmi pare rău s-o spun, o fac chiar cu tristețe, nației ăsteia nu doar că-i lipsește curajul, îi lipsește un lucru mult mai grav.
CULTURA MUNCII.
Atenție!
Nu vreau să supăr pe nimeni. Este doar experiența mea, din totdeauna, adică de când mă știu, în câmpul muncii, ca angajat de la 16 ani în afacerea familiei, alături de alte multe zeci de colegi angajați.
Da. Sunt și excepții. Din păcate, doar excepții de colegi care au venit de-a lungul timpului să mă întrebe dacă mai pot face și altceva, după program, pentru a-și rotunji veniturile.
De ce suntem aici!?
Pentru că suntem leneși ca nație?
Nu. În niciun caz.
Problema este că suntem într-o situație rea din cale afară.
Și cu toate astea nu înțeleg de ce ne complacem, de ce nu avem ambiția să ne depășim condiția, și de ce am luat poziția struțului cu capul în pământ ca model care ne-a arătat că nu ne-a omorât, iar asta am ajuns să considerăm că e de ajuns.
De ce!?
Pentru că atâta timp cât nemunca a fost premiată timp de 36 de ani cu ajutoare sociale, prin angajări la stat pe salarii mai mari ca la privat și pe ne-merit, atâta timp cât cei care ne-au condus ne-au furat căciula cu măriri de salarii neacoperite de plusul de valoare dat prin munca depusă, doar pentru a ne fura și un vot…asta e…NE MERITĂM SOARTA!
Păcat însă că nu înțelegem că locul de muncă de după muncă, al doilea job, nu este o rușine, ci o soluție de urgență pentru situații de tot rahatul, ca aceasta în care suntem astăzi.
PS. Caut, după ora 18: zugrav, instalator, electrician, persoană pentru întreținere curte.
Ziarul PLOIEȘTII
Nr 2191
Marius Marinescu”
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
