Turcia-România se vede și lângă Arcul de Triumf. Este program special joi seară oricum la ProWine GastroBar. Dar e cu atât mai deosebit cu cât avem de susținut o națională!
De când 30 de ani de când n-am mai ajuns la un Campionat Mondial de fotbal, părea că ne-am obișnuit să privim de afară marele spectacol. Dar iată că România a mai primit o șansă. Ca să ajungă și să o fructifice, este nevoie să bată Turcia mâine seară de la ora 19. Cine a putut, a plecat la Istanbul. Cine nu, le face galerie tricolorilor de acasă. ProWine GastroBar s-a pregătit cum se cuvine ca să-i primească pe fanii echipei naționale de fotbal.

Cu România până la ultimul fluier și cu ProWine GastroBar de la primul pahar de vin
Cei care am rămas în Capitală și suntem pe ultima sută de metri cu organizarea, vă trimitem într-un local predestinat marilor victorii.

La ProWine GastroBar, pe care-l găsiți pe raza Arcului de Triumf, chiar în incinta Comitetului Olimpic Sportiv Român – ce loc cu semnificație, nu-i așa?
În plus, oferta e colosală. Aveți la dispoziție în cele 90 de minute și eventuale prelungiri de unde să vă alegeți vinul și vibe-ul – peste 400 de etichete.
”Joi, 26 martie, trăim împreună emoția meciului Turcia-România la ProWine GastroBar. Te așteptăm la un super vibe de meci, vinuri bune, preparate pe măsură și atmosferă perfectă pentru o seară în care să susținem România până la ultimul fluier!
Adună-ți gașca și vino să vezi meciul LIVE alături de noi.
Noi pregătim atmosfera, tu vino cu energia.
Primul pahar este din partea noastră.
Turcia – România
26 martie 2026 / 19:00
ProWine GastroBar
Rezervări: +40 748 90 60 90”,
au anunțat organizatorii pe rețelele sociale.
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
