După caniculă, peste România vine un ”val” de cod roșu. Ministerul Mediului a convocat ședință de urgență!
Administrația Națională pentru Meteorologie (ANM) a anunțat că 29 de județe intră sub atenționare de vreme severă. Astfel, se anunță cod galben, portocaliu și roșu de instabilitate atmosferică, vijelii, averse torențiale, grindină, descărcări electrice și vânt puternic.
Cod roșu în România! Vin vijeliile și ploile, pericol de inundații
Dar de mâine însă se așteapta ca vremea să se schimbe. ANM anunță cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în Transilvania, Maramureș, Banat, nord-vestul Moldovei și zone montane.
De asemenea, a fost emis și cod portocaliu de averse torențiale, grindină, descărcări electrice și vânt puternic. Județele vizate sunt Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț, Harghita, Cluj și Alba.
Vești proaste și pentru nordul Moldovei, recent lovit de inundații. Se întorc aversele. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărie (INHGA) a emis o avertizare hidrologică de cod galben și portocaliu în Suceava, Neamț, Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Este pericol de viituri rapide și scurgeri importante pe versanți, cu posibile inundații locale, până luni, la ora 18:00.
Prognoza meteo a făcut ca Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) să convoace duminică o ședință a Comitetul pentru Situații de Urgență (CMSU). Ședința a fost condusă de secretarul de stat Cristian-Valer Beșeni, din dispoziția ministrului Mediului, Diana Buzoianu, anunță Mediafax.
„Ţinând cont de prognoza meteo şi hidrologică pentru perioada următoare, monitorizăm cu atenţie zonele aflate sub avertizările de cod galben şi portocaliu. Suntem pregătiţi să intervenim în cazul apariţiei unor situaţii critice, pentru a reduce impactul asupra populaţiei”, a declarat Beşeni. Care a susținut că echipele Administraţiei Naţionale Apele Române sunt deja în teren, în Suceava şi Neamţ.
Susține SportVedeteSiRetete.ro
Contribuie la dezvoltarea comunității noastre dedicate sportului, poveștilor inspiraționale ale vedetelor și rețetelor gustoase. Donația ta ne ajută să menținem site-ul activ, gratuit și plin de conținut de calitate.
Date pentru transfer bancar:
Nume beneficiar: Mariana Podeanu
IBAN: RO87 REVO 0000 1734 5308 1633
Fiecare donație contribuie la:
- Întreținerea și găzduirea site-ului
- Articole și știri actuale din lumea sportului
- Conținut original despre stil de viață și sănătate
- Rețete delicioase și idei culinare practice
- Sprijinirea echipei editoriale
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea noastră și că ne ajuți să creștem!
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.