Pentru o viață sănătoasă, consumați zilnic fructe și legume. Este cu siguranță un enunț cu care toată lumea este obișnuită. Iar la prima vedere, nimic nu poate fi subiect de controversă, în această situație.
Ei bine, la o analiză în detaliu, lucrurile nu stau chiar așa. Cel puțin pentru cei care au anumite retricții, însă e valabil pentru toată lumea. Fructele în exces pot cauza grave probleme de sănătate. Mihaela Bilic, cel mai în vogă medic nutriționist și diabetolog, vine cu explicații.
Fructele în exces, pericol de steatoză hepatică
Așadar, nimic nu este simplu când vine vorba despre sănătate, în zilele noastre. Nici măcar când vine vorba despre fructele noastre, cele de toate zilele.
Iar cel mai bine explică medicul Mihaela Bilic. Care detaliază exact în ce situație fructele pot cauza probleme de sănătate.
”Fructe si colesterol
Pepeni, struguri, prune, mere… este sezonul fructelor, momentul în care facem magiun, dulceață și compot pentru iarnă. E adevărat, fructele fac parte dintr-o alimentație sănătoasă, însă nu trebuie să uităm că sunt un desert!
Fructele conțin minerale și vitamine, fibre, apă și fructoză, un zahăr natural. Fructoza nu crește glicemia și are tot 4 cal/g ca și glucoza/zahărul. Însă prea multă fructoză obosește ficatul, crește colesterolul în sînge și face grăsime pe abdomen”, spune Mihaela Bilic pe Facebook.
”Fructoza are un indice glicemic scăzut- 20, în comparație cu 100, cât are zahărul. Din acest motiv fructoza nu dă sațietate, putem mânca fructe până ne plesnește burta fără să ne simțim sătui.
Deși fructele sunt percepute a fi sănătoase și naturale, asta nu înseamnă că e bine să le consumăm în exces. Un aport mai mare de 50g fructoză/zi duce la creșterea trigliceridelor în sînge și provoacă apariția unor depozite de grăsime în ficat, adică steatoză hepatică.”, punctează celebrul specialist.
”Țineți cont că poate deveni dușmanul din umbră!”
”De unde provine fructoza în alimentație? O găsim în miere și fructe, sub formă de moleculă liberă (monozaharid), sau în zahăr, unde este asociată cu glucoza și formează un dizaharid. Pentru o alimentație sănătoasă trebuie să reducem consumul de zahăr și să mâncăm fructele în formă naturală, cu tot cu pulpă, nu transformate în suc. Un pahar de fresh concentrează fructoza din 3-4 fructe și depășește capacitatea ficatului de a-l metaboliza, are efect identic cu un pahar de bere.
Care sunt alimentele cu cel mai mare conținut de fructoză? Mierea pe primul loc cu 40% fructoză, apoi fructele uscate (stafide, smochine) cu 30% fructoză, urmate de prune cu 12%. La capitolul fructe proaspete, avem multă fructoză în mango, banane, smochine, struguri și cireșe. La polul opus, cu o concentrație redusă de fructoză, sunt fructele de pădure (zmeură căpșuni, mure), caise și piersici, mere și citrice.”, completează Mihaela Bilic.
Care încheie astfel: ”Porția corectă de fructe are mărimea unui pumn, iar cantitatea totală consumată într-o zi nu trebuie să depășească 500 g. Bucurați-vă de fructele de sezon, sunt o sursă valoroasă de antioxidanți vitamine și minerale. Savurați-le ca atare, proaspete- sunt cel mai natural și sănătos desert. Iar când vine vorba de kilograme în plus, diabet și colesterol crescut, țineți cont că fructele în exces pot fi dușmanul din umbră!”
Susține SportVedeteSiRetete.ro
Contribuie la dezvoltarea comunității noastre dedicate sportului, poveștilor inspiraționale ale vedetelor și rețetelor gustoase. Donația ta ne ajută să menținem site-ul activ, gratuit și plin de conținut de calitate.
Date pentru transfer bancar:
Nume beneficiar: Mariana Podeanu
IBAN: RO87 REVO 0000 1734 5308 1633
Fiecare donație contribuie la:
- Întreținerea și găzduirea site-ului
- Articole și știri actuale din lumea sportului
- Conținut original despre stil de viață și sănătate
- Rețete delicioase și idei culinare practice
- Sprijinirea echipei editoriale
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea noastră și că ne ajuți să creștem!
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.