Emeric Ienei. Un DOMN!

Dacă ar fi după mintea și sufletul meu, Emeric Ienei ar trebui canonizat.

Sigur, îmi cer iertare dacă e blasfemie, îmi cer scuze că pe alții îi irită gândul meu.

În calendarul românilor cum n-au mai fost, da, Emeric Ienei e sfânt cu drepturi depline.

*O spune și copilul care l-a descoperit la 10 ani, odată cu spectacolul acela copleșitor al drumului Stelei către Cupa Campionilor Europeni. Numai noi, ăștia care au avut privilegiul să-l trăiască și să-l simtă inocent, acel magnific show, știe ce vreau să spun.

Emeric Ienei și visul unei nopți de vară

”Tăticule, știi ce am visat eu azi-noapte?, i-am zis eu părintelui meu, Dumnezeu să-l ierte, după 3-0 ăla cu Anderlecht. Știți voi, meciul ăla cu Pițurcă prin plase. Euforia aia pompase adrenalină că eram băț la 5 dimineața.

”Ia, zi, Marușka…” ”L-am visat pe Ienei cum ridică de urechi cupa”… A plecat tata glonț, că pierdea ”naveta”. Peste nici o lună, la table cu nenicu Ghiță, cu Bodan și nea Nelu lui Goge (și ei plecați Dincolo de mult), cu câteva zile înainte de finală, și-a adus aminte: ”Bă, eu merg pe mâna lui nea Imi. A visat fii-mea”… ”Du-te, bă, Mitică…”

Mai târziu, acasă la unchiul meu, toată liota s-a strâns să vadă finala la televizorul color (că amărăștenii aveam Sirius, Diamant sau Olt 208 alb-negru!). Femeile au rămas în tindă, să facă aprovizionare, să spele pahare, să aducă vinul din pivniță. Mătușă-mea a avut neșansa să intre când a înscris Barcelona golul anulat de Vautrot. A văzut roșu și albastru și s-a bucurar. Dar a avut și șansa să tragă la timp ușa după ea și să oprească astfel scrumiera de cristal de vreo juma de kil goală care venea către ea. N-a mai intrat până când nu l-a auzit pe tata: ”Hai, mă, ce dracu, nu v-am zis că l-a visat aia mică pe nea Imi că ținea cupa?”.

*O spune și adultul care împlinește peste două zile jumătate de secol. Că Emeric Ienei a fost omul care a definit eleganța, educația și bunul simț. Să te păstrezi așa nealterat până la 88 de ani trebuie să fii ALES. Să ai har, să fii dăruit. Și nea Imi ne-a fost într-adevăr dăruit nouă, românilor.

Șansa să fim contemporani Emeric Ienei

* Cu Emeric Ienei nu s-a stins o civilizație. S-a stins chiar civilizația. Iar, dacă vi se pare prea mult, citiți fragmentul ăsta dintr-un interviu oferit Gazetei Sporturilor:

“Vă dați seama ce șansă am avut?! I-am pregătit pe Puiu Iordănescu, pe Marcel Răducanu, pe Boloni, pe Gică Hagi, pe Lăcă, pe Belo, pe Gică Popescu, pe Dan Petrescu, pe Chivu, pe Mutu, pe Adi Ilie…

Doamne, tot ce a avut mai bun fotbalul românesc în ultima jumătate de secol a trecut prin mâna mea! Am avut aproape întotdeauna fotbaliști formidabili la dispoziție.

Și, poate, am avut și eu ceva fler, ceva inspirație… Voi ați văzut antrenori mari cu jucători slabi?

În special la Steaua și la națională, am lucrat cu oameni de calitate. Și pe gazon, și în afara lui. Fără acești oameni extraordinari, probabil că aș fi rămas un anonim.”

No comment. Vă dați seama ce șansă am avut noi să-l avem pe Enei? Să-i fim contemporani?

”Domnișoară, m-ați emoționat!”

Am făcut filmări în tinerețea mea, l-am luat prin telefon de n ori. V-ați prins, în fiecare an pe 7 mai. A răspuns întotdeauna. Avea nea Imi întotdeauna ceva nespus. O frază, o snoavă, o micuță amintire. Ceva.

Prima dată a fost așa: ”Domnul Ienei, nu-mi vine să cred că mi-am împlinit acest vis, să stau de vorbă cu dumneavoastră. Încă de atunci îmi doream, aveam 10 ani și-mi propusesem să ajung jurnalist. Nu știu cum să vă mulțumesc că existați”… S-a oprit oprea, și-a dres vocea, simulând o tuse: ”Mi-ați spus că noi v-am croit destinul și m-ați emoționat prea tare, domnișoară”.

”M-a învățat să fiu om!”

*Gabi Balint: ”Nea Imi nu m-a învățat doar fotbal.

M-a învățat să cresc.

Să am răbdare.

Să fiu om înainte de a fi jucător.

Să cred în mine și în echipa mea.

Să privesc în față în momentele grele.

Am avut norocul să îi fiu elev – la Steaua, la echipa națională și în viață. Zâmbetul lui calm, felul lui blând de a vorbi, liniștea cu care știa să pună ordine în furtună… toate acestea au fost pentru mine sprijin, direcție și lumină.

Am câștigat împreună Cupa Campionilor Europeni.

Un vis pentru o țară întreagă. Dar dincolo de trofee, ceea ce rămâne în suflet este omul.

Nea Imi, vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați dăruit.

Pentru încredere.

Pentru curaj.

Pentru liniște.

Pentru zâmbet.

Dumnezeu să vă odihnească în pace!”

*Marius Lăcătuș, pentru gsp.ro: ”Țin minte, și asta nu voi uita niciodată, când traversam o perioadă nu tocmai bună la Steaua. La un moment dat, am mers și am avut o discuție cu nea Imi. I-am spus că ar fi cazul să nu mă mai bage, că nu eram în formă bună, să bage pe altcineva, că ne-am fi făcut amândoi de râs.

Nu voi uita niciodată răspunsul lui: «Dacă tu crezi că-ți vei reveni din postra de rezervă, te înșeli amarnic». M-a băgat în continuare să joc și mi-am revenit. Pentru asta, și nu doar pentru asta, îi voi rămâne toată viața recunoscător.

Nu l-am văzut niciodată supărat, trist, nervos. Modul lui de a dialog cu toții fotbaliștii, toți angajații, era exemplar. Cuvintele sunt puține pentru ceea ce a reprezentat nea Imi pentru noi”, a afirmat fostul atacant al Stelei.

”Eram în stare să murim pentru nea Imi!”

*Miodrag Belodedici, pentru gsp.ro: „Au început să se ducă mai mulți, încet-încet. E o poveste tristă, mai ales pentru noi.

L-am avut pe nea Imi lângă noi și ne-a condus să cucerim cele mai importante trofee. Era un om extraordinar, un antrenor cum rar mai găsești. Ne pupa, ne strângea în brațe, ne vorbea individual. Era incredibil.

Eram în stare să murim pe teren pentru el. Un om extraordinar de bun… Nea Imi a avut o mare contribuție în fotbalul românesc, pe care l-a ridicat enorm.”

*Elisabeta Lipă: ”S-a mai stins o legendă a sportului românesc…

Am aflat cu profundă tristețe despre dispariția marelui Emeric Ienei, un om care a înnobilat fotbalul românesc prin eleganță, inteligență și modestie.

Un adevărat gentleman al sportului, un antrenor care a scris istorie și a inspirat generații întregi prin felul său calm, demn și echilibrat de a trăi performanța.

Îmi pare nespus de rău pentru această pierdere uriașă.

Transmit condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut, l-au respectat și l-au iubit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. ”

*Emeric Ienei a trăit decent, a suferit discret și a părăsit această lume ca să rămână definitiv în istorie! Moștenirea care ne-o lasă e unică. Dar nu e numai despre rezultate, despre joc, despre premiere și trofee. Emeric Ienei a fost un patriarh, un gentleman. UN DOMN.