Când am aflat prima dată despre și am văzut imagini cu Crama de Piatră, aproape instantaneu s-a produs un declic. Am închis ochii și am derulat un film în care se conectau secvențe dintr-o peliculă văzută chiar atunci, turnată în inima Toscanei. Un episod romantic, în care iubirea se împletea cu buchetul vinului de calitate, cu parfumul de epocă al locului și cu beatitudinea peisajului.



Crama de Piatră, povestea din spatele poveștii create de David Sandu
Crama de Piatră din Vadu Săpat, boutique vinery localizată pe Dealu Mare din Prahova, este o poveste. Care ”scrisă„ cu onestitate și cu mult suflet, cu profesionalism și cu respect pentru detaliu, nu aveam cum să nu prindă.

Mă repet, dar e din plăcere. Exact ca-n în filmele romantice, cu dragoste pe podgorii pline de istorie, David Sandu și tatăl său au început în urmă cu 7 ani cu o afacere cu vinuri. Iar de 4 ani au pornit și restaurantul din Crama de Piatră, ușor-ușor au apărut și posibilitățile de cazare. Au reușit să atragă turiști din peste 50 de țări, inclusiv grupuri organizate din Noua Zeelandă, Germania și Anglia.



Și au fost inspirați să se orienteze în această direcție, a eno-turismului. Cumva firesc, Crama de Piatră a ajuns să fie nominalizată la Top Hotel Awards – gala excelenței în industria hotelieră – la categoria Best Winery Accommodation!
„De multe ori, turiștii vin pentru evenimente speciale: nunți, degustări, cine private sau corporate. Acum lucrăm să extindem capacitatea de cazare și să dezvoltăm și mai multe activități astfel încât oaspeții să rămână cel puțin 2-3 nopți și să descopere zona în profunzime”, a povestit David Sandu, într-un interviu în cadrul producției G4Food „Connaisseur fără ifose”.





„Am observat că, din 2021, numărul de turiști s-a dublat anual, iar în prezent, 75% din veniturile noastre provin din turism și doar 25% din vânzarea efectivă a vinurilor”, a mai explicat antreprenorul.
”Fiecare sticlă de vin de aici devine o poveste care merge mai departe”
Recent, Crama de Piatră a câștigat trei medalii de aur la VINARIUM 2025, un prestigios concurs internațional. ”Pentru prima dată, și roze-ul nostru a fost recunoscut cu medalie de aur – un moment istoric pentru noi și un semn clar că suntem pe drumul cel bun!
Mulțumim tuturor celor care cred în vinurile noastre, care ne susțin și care aleg calitatea autentică din Dealu Mare.
Fiecare sticlă poartă povestea unei echipe pasionate, a unei munci făcute cu suflet și a terroir-ului unic din Vadu Săpat.
Vă promitem că nu ne oprim aici. Facem vinuri bune, curate, memorabile – și le facem pentru voi. ”, au scris mândri oamenii care au muncit pentru medalii.
David Sandu are o vorbă: „Fiecare sticlă de vin pe care o vindem aici devine o poveste care merge mai departe”. Toți cei care le trec pragul la Crama de Piatră sfârșesc prin a le da dreptate.

”Ăștia de la Crama de Piatră mint în toate postările. Că e fain, că e bine…VRĂJEALĂ! Cazarea e…în camere, mâncarea e…la farfurie și ocazional la proțap, vinul e…la pahar și la sticlă, servirea e…prezentă, sauna este…umedă, ciubărul este…cu apă. Asta, ca să fim corecți! Noroc cu natura care…este! Aaa, și era să uit. Și David Sandu ESTE!”, scria recent pe Facebook un musafir. Marius Marinescu, unul dintre liderii mediului de afaceri din Prahova, iubește să petreacă timp la Crama de Piatră. Și are întotdeauna recenzii la superlativ. Despre condiții și despre oameni.

Pentru că aici, lumea vine să simtă autenticitatea, să descopere mai mult decât un vin bun care însoțește bucatele alese. Patronii colaborează cu producătorii locali, cu alte crame din zonă. Cum puteți găsi drumul către Crama de Piatră din Vadu Săpat? Pe Facebook, pe rețelele sociale, pe site-ul oficial și la numărul de telefon 0729 278 945.
Și pentru că întotdeauna este un ”dar”, am zis să încheiem cu el. Cu provocările mari pe care le au micii producători. „Piața de retail din România nu sprijină foarte mult micii producători. De aceea, am ales să ne concentrăm pe experiențe personalizate și pe contactul direct cu clienții”, a mărturisit David Sandu.
Susține SportVedeteSiRetete.ro
Contribuie la dezvoltarea comunității noastre dedicate sportului, poveștilor inspiraționale ale vedetelor și rețetelor gustoase. Donația ta ne ajută să menținem site-ul activ, gratuit și plin de conținut de calitate.
Date pentru transfer bancar:
Nume beneficiar: Mariana Podeanu
IBAN: RO87 REVO 0000 1734 5308 1633
Fiecare donație contribuie la:
- Întreținerea și găzduirea site-ului
- Articole și știri actuale din lumea sportului
- Conținut original despre stil de viață și sănătate
- Rețete delicioase și idei culinare practice
- Sprijinirea echipei editoriale
Îți mulțumim că faci parte din comunitatea noastră și că ne ajuți să creștem!
Descoperă mai multe la Sport Vedete si Retete
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Un comentariu
Pingback: Se poate și dietetic, și gustos: câteva rețete de vară pe care le puteți savura fără frică! Cum face Mihaela Bilic salata de vinete - Sport Vedete si Retete